miercuri, 29 aprilie 2009

Mestecăniș 2009

ARGUMENTUL PROIECTULUI:

Civilizația,cu tot ceea ce aduce ea sanatații,
s-a dovedit o sabie cu doua taisuri.Una dintre
gravele probleme cu care se confrunta societatea moderna
este poluarea în multiplele ei forme de manifestare,
defrisarea fiind una dintre acestea.
Educația și grija pentru mediul înconjurator
trebuie sa aiba ca țintă schimbarea substanțială
la nivel individual si la cel colectiv a comportamentelor si
atitudinilor. Copiii sunt mai constienți decât adulții ca
trebuie sa respecte aceste reguli de aceea aceste activitați
trebuie intensificate în scoală.

SCOPUL PROIECTULUI:
Constientizarea si educarea civica a elevilor privind
protecția naturii,importana proiectelor de împadurire
si a posibilitaților de sprijinire si implicare în astfel
de proiecte.

OBIECTIVE:
Dezvoltarea abilitaților de organizare si desfasurare
a activitaților în echipa;Deprinderea unor abilitați
pentru desfasurarea de activitați pentru protejarea
si înfrumusețarea mediului;
- Dobândirea unor cunostințe despre poluare,
despre mediu si protecția acestuia;
Identificarea cazurilor de poluare din mediul apropiat;
Propunerea unor soluții viabile, argumentate;
Sensibilizarea comunitții locale prin exemplul oferit.
INSTITUTII IMPLICATE ÎN PROIECT:
SCOALA CU CLASELE I – VIII POJORÂTA
OCOLUL SILVIC POJORÂTA
PRIMARIA POJORÂTA


STRATEGII DE REALIZARE:
Actiunea consta în împadurirea unei suprafete de 1ha.
Cu molid în C.S.Mestecani, UP III Valea Putnei, UA 170BC
de catre elevii claselor a V-a A, a VI- a A, a VII-a A,
împreuna cu profesorii diriginti ai acestor clase (prof.
Daniela Vermeșan, prof. Adrian Deaconescu, prof. Liliana Grigorean).

RESURSE:
*Umane: elevii claselor menționate mai sus,
profesorii dirigininți,reprezentanți ai Ocolului Silvic Pojorâta,
reprezentanți ai Primariei Pojorâta.
*Temporale: 28 aprilie 2009.
*Materiale: puietii de molid și uneltele, puse la dispozitie de către
Ocolul Silvic Pojorâta.
Acțiunea a fost menționată și in presa locală

vineri, 17 aprilie 2009

Cine sunt RANGERII

Rangerii sunt persoanele care se ocupă, în principal, de asigurarea conservării şi protejării patrimoniului natural, cultural şi istoric situat în ariile protejate.
Prin calitatea de RANGER se înţelege persoana nominalizată în stadiul actual, în România, ca gardian ecologic, custode sau agent de teren şi care îndeplineşte servicii asociate cu munca de ranger.
Ce este o arie protejată?

Este o zonă delimitată în scopul ocrotirii (conservării) unor plante, animale rare sau păsări, a unor peisaje deosebite sau a unor formaţiuni geomorfologice (stânci, chei).

Cum se clasifică ariile protejate?

• Parcuri naţionale sau naturale
• Rezervaţii ştiinţifice sau naturale
• Monumente ale naturii
• Rezervaţii ale Biosferei (Delta Dunării)
• Zone umede de importanţă internaţională (pentru păsări)
• Sit-uri Natura 2000

Cum se clasifică Sit-urile Natura 2000?

1. SPA- situri de protecţie avifaunistică - sau pe scurt, situri pentru protecţia păsărilor în special
2. SCI- situri de importanţă comunitară, sau situri pentru protecţia unor habitate, sau plante şi animale deosebite, cu excepţia păsărilor


Ce activităţi desfăşoară un RANGER ?

· Culege informaţii referitoare la speciile de plante şi animale şi raportează dacă a observat probleme în acest sens;
· Patrulează pe teritoriul încredinţat din aria protejată şi au grijă ca vizitatorii, să nu provoace stricăciuni, mizerie, să nu distrugă plantele rare sau să rănească animalele care se găsesc acolo;
· Realizează intervenţii şi amenajări necesare pentru activităţile de turism în aria respectivă;
· Îndrumă turiştii pe trasee în funcţie de dificultatea traseului şi îi supraveghează dacă este necesar;
· Colaborează cu localnicii din zonă, cu cercetători, cu Salvamont şi Salvaspeo, operatori turistici atunci când aceştia desfăşoară activităţi în aria protejată;
· El răspunde de aplicarea legilor şi a regulamentelor în ariile protejate, de asigurarea securităţii turiştilor.


Ce face un RANGER JUNIOR ?

- învaţă despre aria lui protejată :
- unde se află, ce specii de plante, insecte, amfibieni, reptile, păsări şi mamifere se află şi unde „locuiesc”;
- cum să determine anumite specii de plante, insecte, amfibieni, reptile, păsări şi mamifere; le studiază comportamentul;
- monitorizează speciile existente în aria protejată
pentru ca în final să ajute custozii la conservarea ariei protejate.

< participă la educarea turiştilor în spiritul protecţiei mediului prin îndrumarea acestora pe potecile marcate, oferă informaţii despre specii de plante şi animale deosebite, despre obiceiurile şi tradiţiile din localitatea în care trăiesc, îi atenţionează să nu arunce deşeurile; < participă la informarea oamenilor din localitatea în care trăiesc şi vecinătatea acesteia despre aria protejată, prin organizarea de expoziţii foto, desene, pictură, sculptură; < participă împreună cu custodele ariei protejate la marcarea traseelor turistice, indicatoarelor, etc; la amenajarea locurilor de popas şi campare; < participă la campanii de curăţare/ igienizare a ariei protejate prin strângerea deşeurilor;
Cum se comportă un RANGER JUNIOR ?

Admiră plantele, le fotografiază, le studiază dar nu le rupe şi nu le adună; mai mult, atenţionează pe toţi cei care nu fac întocmai;
Nu strigă, chiar dacă este în pădure astfel încât să nu deranjeze animalele;
studiază insectele dar nu le face rău, nu le colecţionează în insectare;
Respectă liniştea naturii şi pe ceilalţi vizitatori
Campează numai în locuri amenajate special
Îşi transportă gunoiul în afara ariei protejate
Nu aprinde focul în pădure sau în interiorul ariei protejate decât dacă există vatră de foc special amenajată
Poartă cu mândrie uniforma de ranger (curată)
Dacă ranger-ul junior observă persoane care nu respectă cele de mai sus, va informa imediat îndrumătorul rangerilor (profesorul), care va anunţa poliţia sau custodele, după caz.

Bună ! Eu sunt Riki !

Sunt mascota grupului de elevi „Ranger Junior” din S.U.A.
Vă plac florile, animalele, păsările ? Le puteţi recunoaşte acolo la voi în rezervaţie ? Vă place să participaţi la activităţi de protecţia lor ?
Ei bine, dacă spuneţi că da, PUTETI DEVENI RANGER JUNIOR in rezervaţia voastră!

Pentru asta trebuie urmaţi 4 nivele :


Nivelul (1) - să fiţi atenţi la „Călătoria în Rezervaţia voastră” prezentată de Coordonatorul grupului de Ranger Junior .



Nivelul (2) - să completaţi Formularul de înscriere „Ranger Junior” .
Astfel, veţi deveni Ranger Junior voluntar şi veţi putea participa în calitate de voluntar la toate activităţile propuse de Coordonatorul grupului de elevi Ranger Junior.



Nivelul (3) - dacă răspundeţi corect la întrebările propuse de mine şi de Ranger-ul rezervaţiei, veţi putea primi oficial Pălăria, Tricoul, şi Diploma de „Ranger Junior” devenind astfel
RANGER JUNIOR … dar încă fără insignă !



Nivelul (4) – pentru a putea fi recunoscut ca Ranger Junior al rezervaţiei, va trebui să participaţi la o serie de activităţi în care să dovediţi printr-un portofoliu prezentat unui juriu, următoarele :
- cunoaşteţi foarte bine rezervaţia, puteţi să o ocrotiţi.

Astfel veţi primi „INSIGNA” iar custodele rezervaţiei vă va declara Ranger Junior al rezervaţiei